Tempo U!

Dedicat suporterilor "U" Cluj

Italianul de pe banca Universității rămâne optimist. Bergodi: „Sunt sigur că putem face lucrurile mai bine”

Dubla lui Darius Olaru și eliminarea lui Murgia au decis partida de sâmbătă seara de pe Cluj Arena în favoarea celor de la FCSB și i-au administrat lui Bergodi prima înfrângere pe banca lui ”U”.

La finalul meciului, antrenorul Universității a analizat momentele cheie care au dus la victoria oaspeților.

„Nu a fost deloc un adversar dificil, sincer. Nu cred că spun o prostie, cred că s-a văzut după cum a început meciul că echipa mai periculoasă, care stătea bine, era ”U” Cluj, chiar dacă ei aveau puțin mai mult mingea. Am avut situații foarte bune în careu, cu Lukic care a trimis pe lângă bară, cu Macalou singur în careu și cu Bic, care a șutat peste poartă. Mi-au plăcut atitudinea, agresivitatea, eram compacți. După (eliminarea lui Murgia-n.n), e normal ce s-a întâmplat, că în fotbalul de astăzi, în 2025 nu se poate juca în inferioritate numerică. Acolo s-a rupt jocul. Eu nu acuz pe nimeni, am văzut ceea ce s-a întâmplat. Nu vorbesc de arbitru, nu vorbesc de Murgia. Sunt lucruri pe care le voi vorbi în vestiar cu jucătorii mei. A fost o neglijență, dar se poate spune că nu a fost așa evident. După ce iei galben, e mai bine să stai puțin liniștit. Tu ar trebui să știi că adversarii pot să simuleze și atunci nu ar trebui să intri așa decis.

La primul gol, am făcut ceva ce nu era în regulă. Trebuia să-l urmărim pe Olaru, pentru că deja în careu erau trei contra trei și, venind din linia a doua, trebuia să-l urmărim, mai ales că era Olaru. Le-am zis jucătorilor că Olaru și Tănase sunt cei mai periculoși, dar asta s-a întâmplat. Până când a fost eliminat Murgia, echipa s-a comportat bine. Nu am ce să le reproșez jucătorilor. Cred că eram gata să facem un meci important, la cum am intrat pe teren. Noi am avut situațiile cele mai importante în primele 30 de minute, până la golul lui Olaru. E păcat, dar mergem înainte, fără probleme. Cred eu că putem face treabă bună”, a declarat tehnicianul italian.

Principalul „studenților” i-a luat apărarea lui Cisse pentru greșeala de la golul de 0-2.

„Se poate întâmpla. Ești sub presiune în orice moment, când ești în inferioritate. E bine că nu am luat golul al treilea sau al patrulea, pentru că apoi se poate distruge meciul. Ei erau tot pe contraatac, cu jucător în plus, plimbau mingea dintr-o parte în cealaltă și nu e ușor. Repet, băieții s-au comportat bine, jucând în zece oameni. Se poate întâmpla să greșești când stai sub presiune întotdeauna”, a mai spus antrenorul clujenilor.

Bergodi speră ca seria victoriilor Universității și totodată ale sale, pe teren propriu, să înceapă vineri, la meciul cu Metaloglobus.

„Am timp să câștig alte meciuri, măcar începând de vineri, chiar dacă în fotbal nu se știe niciodată. E bine să fim concentrați vineri, pentru că nu există echipă slabă, ați văzut ce a făcut FCSB cu Metaloglobus. Vom avea șanse de a câștiga acasă. Îmi pare rău de acest meci, pentru că era un meci important, mai ales că am arătat bine în primele 30 de minute, nu pot spune nimic negativ.”

Nu în ultimul rând, Cristiano Bergodi a făcut o analiză a situației din clasament, la finalul turului sezonului regular.

„17 puncte sunt puține, trebuie să începem să câștigăm. E al doilea meci de campionat pentru mine, avem o victorie și o înfrângere. Mă doare faptul că, din păcate, am pierdut acest meci cu FCSB, dar sunt sigur că putem remedia. Sunt sigur că putem face lucrurile mai bine. Am avut o săptămână, am făcut puțin, am încercat să cunosc jucătorii.”

Următoarea partidă a Universității va avea loc tot pe Cluj Arena vineri, 7 noiembrie, împotriva celor de la Metaloglobus, cu începere de la ora 18:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *