Avancronică ”U” vs Farul. Cu gândul la un final de an perfect
Universitatea Cluj o întâlnește pe Farul Constanța în partida care închide acest an și e programată duminică, de la ora 16:30, pe Cluj Arena. În cazul unui succes, ”U” ar ajunge la a cincea victorie din returul sezonului regular, fiind liderul acestei părți a campionatului la începutul rundei. Biletele pentru duelul cu dobrogenii pot fi achizționate de aici.
Bilanț total, favorabil „Șepcilor roșii”. 7 puncte câștigate de ”U”, din 9 posibile, pe Cluj Arena
Adversarele de duminică s-au întâlnit de nu mai puțin de șapte ori în Superligă, de la revenirea clujenilor pe prima scenă a fotbalului românesc, consemnată în vara lui 2022, iar balanța înclină în favoarea Universității. „Studenții” au câștigat de trei ori, alte trei meciuri s-au terminat nedecise, în timp ce „marinarii” s-au impus o singură dată, chiar în primul duel direct: 2-0, la Constanța, în 15 octombrie 2022.
În schimb, pe Cluj Arena, ”U” și-a instaurat dominația în confruntările cu formația doborgeană, obținând două victorii și o remiză în cele trei partide disputate în inima Transilvaniei. Mai întâi, în returul sezonului regular din stagiunea 2022-2023, Bic și Remacle marcau golurile „alb-negrilor”, care învingeau categoric (2-0) formația care avea să devină, câteva luni mai târziu, campioana României. În sezonul următor, Daniel Popa a recuperat în marginea careului și i-a pasat lui Nistor, care a marcat singurul gol al meciului ce păstra vii șansele Universității la un loc în play-off. Nu în ultimul rând, sezonul trecut, cele două au remizat, scor 1-1, după ce Blănuță a deschis scorul în al patrulea minut, iar Alibec a restabilit egalitatea în minutul 27.
„Studenții”, liderii returului. Farul, fără victorie în ultimele patru etape
Venirea lui Bergodi a adus un alt tonus în tabăra Universității, care a strâns nu mai puțin de 16 puncte din cele 21 puse în joc de la instalarea italianului pe banca tehnică. ”U” a încheiat turul cu o victorie la Galați (2-1), urmată de un eșec cu FCSB (0-2), singurul de până acum cu Bergodi la timonă, iar începutul returului este unul fulminant. Echipa noastră a obținut patru succese (3-1 cu Metaloglobus, 2-0 cu UTA, 3-0 cu Hermannstadt și 1-0 cu Petrolul) și o remiză (0-0 cu Universitatea Craiova), revenind, cu șanse reale, în bătălia pentru un loc de play-off.
De cealaltă parte, Farul are o singură victorie în a doua parte a sezonului regular, obținută în chiar prima etapă, când a trecut cu 2-0 de Botoșani. Au urmat egalul cu Oțelul, de la Galați, scor 2-2, înfrângerea cu FCSB (1-2), repetată cu Metaloglobus (1-2), iar în etapa precedentă, echipa constănțeană a terminat la egalitate întâlnirea cu UTA (1-1).
Universitatea începe să își recapete cadența pe teren propriu. „Marinarii”, doar 9 puncte aduse din deplasări
După un tur fără succes și cu doar patru puncte „la purtător” obținute pe propriul teren, ”U” a activat butonul de restart încă din prima rundă a returului, când a învins-o pe Metaloglobus (3-1), după care a trecut fără probleme și de Hermannstadt (3-0), nu înainte de remiza „albă” cu Universitatea Craiova, ajungând, astfel, la 11 puncte adunate acasă, din 30 posibile. Nici Farul nu stă mai bine în partidele de pe teren străin, bifând, de asemenea, două victorii, ultima dintre ele chiar la Cluj, împotriva CFR-ului (2-0), căreia i se adaugă succesul din Ghencea, cu FCSB (2-1). Pe lângă aceste succese, dobrogenii au mai remizat la Botoșani (1-1), București, cu Dinamo (1-1) și Galați (2-2), totalizând nouă puncte din zece meciuri disputate departe de casă.
Ultima partidă a „studenților” din acest an va fi condusă de la centru de Marcel Bîrsan (București), ajutat la margini de Adrian Popescu (Craiova) și Traian Ionuț Neacșu (București), iar în camera VAR au fost delegați Florin Andrei (Târgu Mureș) și Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). Observatorul de arbitri va fi Octavian Șovre (Satu Mare).
Programul complet al etapei a 21-a
- Vineri | 20:00 | FC Botoșani – FC CFR 1907 Cluj 0 – 1
- Sâmbătă | 14:30 | FC Metaloglobus – AFC Unirea 04 Slobozia 2 – 3
- Sâmbătă | 17:00 | SC Oțelul Galați – FC Argeș 2 – 1
- Sâmbătă | 20:00 | UTA Arad – Dinamo București
- Duminică | 14:00 | AFC Hermannstadt – FC Petrolul
- Duminică | 16:30 | FC Universitatea Cluj – FC Farul Constanța
- Duminică | 20:00 | FCSB – FC Rapid 1923
- Luni | 20:00 | Universitatea Craiova – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
