Tempo U!

Dedicat suporterilor "U" Cluj

CRONICĂ U Craiova vs Universitatea Cluj 4-0 | Campioana se impune categoric în fața „Șepcilor roșii”

Universitatea Cluj a cedat în deplasarea de la Craiova, scor 0-4, într-un duel în care toate golurile au venit după pauză. Al-Hamlawi (47, 52), Screciu (55) și Elisor (77) au înscris pentru campioana en-titre în confruntarea din etapa a 8-a a Superligii.

Duelul primelor două clasate din stagiunea precedentă a Superligii a adus față în față două distribuții omogene, întrucât oltenii nu au propus nicio noutate față de sezonul trecut în echipa de start, în timp ce Poululo a fost singurul „student” transferat în această vară ales de Cristiano Bergodi pentru primul 11.

După nouă minute cu momente de posesie alternativă, dar fără faze periculoase la cele două porți, prima șansă mare a meciului le-a aparținut „leilor” din Bănie. Cicâldău a centrat din corner, de pe partea stângă, iar Lefter a intervenit providențial la lovitura de cap expediată de Assad Al-Hamlawi (10).

Craiova a continuat să se apropie periculos de careul clujenilor și l-a mai testat de două ori pe Lefter, de la mai mare distanță, prin Băluță (14) și Bancu (17), dar fără impact pe tabelă. Rezistenți la presiunea gazdelor, „alb-negrii” au căutat să lovească pe contraatac, însă pasa de efect a lui Macalou (20) a fost agățată și degajată în ultimul moment de Romanchuk din calea lui Lukic, care se îndrepta amenințător spre buturile oltenilor.

A fost una dintre puținele apariții în ofensivă ale Universității Cluj, care s-a concentrat mai mult pe faza defensivă, încercând și chiar reușind să limiteze arsenalul de atac al craiovenilor la simple șuturi în blocaj sau tentative palide de execuții, reținute de internaționalul U21 aflat între buturile noastre. Până la pauză nu s-au mai consemnat alte faze de poartă importante, astfel că la vestiare s-a intrat cu scor „alb”.

În contrast cu cele întâmplate în primele 45 de minute, partea secundă a început foarte abrupt, cu un gol semnat de Al-Hamlawi (47). Palestinianul a tăiat în interior din banda stângă și, de la marginea careului, a găsit vinclul porții pentru U Craiova – Universitatea Cluj 1-0.

Răspunsul „Șepcilor roșii” a venit imediat și i-a aparținut lui Lukic (50), care a ajuns primul la centrarea lui Drammeh, dar a reluat în blocajul lui Popescu. Nu doar că nu s-a făcut 1-1, ci oltenii au reușit chiar să-și dubleze avantajul prin același atacant cu numărul 9, care a trimis mingea cu capul în plasă din marginea careului mic, acolo unde a fost găsit liber de centrarea lui Mora.

Bergodi a reacționat și i-a introdus pe Pinho și Ștefănescu în locurile lui Simion și Drammeh, însă scorul a căpătat proporții trei minute mai târziu, după execuția lui Screciu, care l-a lăsat fără replică pe Lefter, consemnând o diferență de trei lungimi între cele două formații.

Universitatea Cluj nu a renunțat la luptă și putea să diminueze din ecart, dar Ștefănescu (58) a șutat pe direcția lui Popescu, iar Cristea a trimis în brațele portarului gazdelor în prelungirea fazei. Nici Lukic (62) nu a fost mai inspirat și a trimis peste din gura porții, aflat la capătul centrării trimise de același Ștefănescu.

Matei (64) a fost aproape să facă 4-0 cu o execuție acrobatică, dar a trimis puțin peste poartă și a amânat ceea ce avea să se întâmple în minutul 77, când nou-intratul atacant francez Simon Elisor a scăpat singur cu Lefter după pasa lui Baluță și nu l-a iertat pe portarul clujenilor. Etim putea repeta scorul din penultima etapă a play-off-ului din sezonul trecut, dar șutul său deviat s-a scurs foarte puțin alături și așa s-a scris istoria jocului din etapa a 8-a a Superligii.

În runda următoare, Universitatea Cluj primește vizita Oțelului Galați, luni, de la ora 18:00. Biletele pentru această partidă sunt deja disponibile aici.

U Craiova – FC Universitatea Cluj 4-0 (0-0)

Echipa de start: Lefter – Mikanovic, Cristea, Poulolo, Chipciu – Simion (Pinho, 54), Bic, Drammeh (Ștefănescu, 54) – Macalou (Nistor, 69), Lukic (Aliev, 83), Mendy (Gheorghiță, 83)

Rezerve neutilizate: Michael, Moldovan – Loosli, Capradossi, Techereș, Adams, Pall

Antrenor: Cristiano Bergodi

La conferința de presă de după meci, antrenorul clujenilor a analizat cele întâmplate în Bănie.

„Nu a fost un meci reușit, mai ales repriza a doua, când practic am pierdut, pentru că ne-au dominat din toate punctele de vedere. După o primă repriză decentă, când rezultatul era încă 0-0, nu am intrat în joc deloc și în zece minute ne-au dat trei goluri și asta a închis jocul. Suntem toți vinovați, în primul rând eu, dar se pare că repetăm aceleași greșeli din meciul de acasă cu Petrolul, când, la 2-3 minute după pauză, la 1-2, am luat și al treilea gol. Asta înseamnă că trebuie reglat ceva și e treaba mea, recunosc, îmi asum. E a doua oară când facem același lucru, iar ei ne-au închis meciul în zece minute. După, e foarte greu să mai joci. Am avut și două situații de a marca, dar și moralul scade și e foarte greu”, a spus Bergodi.

Tehnicianul italian a încercat să găsească motivele căderii din debutul reprizei a doua.

„Probabil, la nivel de mentalitate și atitudine, nu am intrat concentrați, pentru că, după ce intri la vestiare cu 0-0 la finalul unei reprize decente, nu poți să iei așa trei goluri, la distanță de 2-3 minute unul de celălalt. A fost neatenție, vom analiza cu jucătorii. Nu vreau să dau vina, eu sunt primul vinovat și trebuie să reglez și să vorbesc cu jucătorii. Nu e bine deloc să iei trei goluri în zece minute, după ce la pauză credeam că se poate obține un rezultat bun. Nu e posibil să primim cu așa ușurință goluri, chiar dacă, e adevărat, nu suntem echipa de anul trecut, cu acea determinare și mentalitate de a lupta întotdeauna.”

Bergodi insistă ca elevii săi să lase în urmă prestațiile de anul trecut și să se concentreze pe redresarea situației din prezent.

„Am o echipă bună, dar trebuie să ne gândim că anul trecut a fost anul trecut și noi trebuie să schimbăm pagina, să revenim la o atitudine și o mentalitate puțin diferite. Eu sunt antrenorul și îmi asum, însă trebuie reglate aceste lucruri, pentru că nu merge treaba așa. Sunt patru înfrângeri și nu era în calcul că pierdeam 3-4 meciuri în șapte etape. Mai avem un meci restant cu CFR și nu e nimic pierdut, dar trebuie schimbată situația. O să discut cu jucătorii și vedem ce putem regla, cu mai multă muncă la antrenamente. Acum vreau să câștigăm aceste două meciuri, cu Oțelul și Voluntari, dar tot trebuie îmbunătățită situația. Nu sunt genul de antrenor care face „proces”, discut cu respect cu jucătorii și vedem ce se întâmplă.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *