Tempo U!

Dedicat suporterilor "U" Cluj

Codrea, „all-in” pentru play-off: „Nu avem altă variantă decât victoria”

Universitatea Cluj revine în fața propriilor suporteri după mai bine de o lună de la ultimul meci disputat acasă și o va întâlni sâmbătă, de la ora 17:00, pe Unirea Slobozia.

În ziua premergătoare confruntării, la conferința de presă, Dorin Codrea a prefațat duelul din cadrul rundei a 23-a.

„A fost o săptămână în care ne-am pregătit foarte bine și am analizat ce am făcut greșit în meciul cu Dinamo. Am pus la punct ce trebuie să facem pe viitor, începând de mâine, de la meciul cu Slobozia și trebuie să câștigăm neapărat. Nu avem altă variantă. Nu o să fie un meci ușor, pentru că și ei au nevoie de puncte, dar noi nu avem altă variantă decât victoria.

Fiecare meci e greu în Superligă, am văzut și etapa trecută că sunt surprize. O să intrăm mâine foarte montați să obținem victoria, ca să ne menținem acolo sus, aproape de primele șase echipe. Cum am spus, și ei au nevoie de puncte, și noi neapărat. Nu știu cum o să fie meciul, dar știu că noi o să atacăm din primul până în ultimul minut să obținem victoria. Asta e singura variantă, nu avem altă scuză, trebuie să câștigăm mâine”, a spus Codrea.

Jucătorul Universității a semnalat și diferența dintre pregătirea pe sintetic, forțată din cauza vremii și cea pe un gazon natural.

„E diferență mare, pentru că pe sintetic e alt fotbal, dar încercăm să ne adaptăm. Sperăm că mâine o să o facem bine și o să obținem victoria. Până acum, ne-am antrenat doar pe sintetic, o să intrăm azi pe stadion. Am văzut imagini, terenul arată foarte bine. Sperăm că mâine ne vom putea face jocul și vom obține cele trei puncte”, a mai declarat mijlocașul „Șepcilor roșii”.

De asemenea, Codrea a trecut peste accidentarea din finalul anului trecut și vrea ca ”U” să fie pe loc de play-off încă de la finalul acestei runde.

„Mă simt bine, trebuie să mai joc câteva luni cu mască, dar sunt bine. Sunt pregătit să joc mâine și să dau totul. Am început să mă obișnuiesc cu masca, nu e la fel că fără, dar mă obișnuiesc.

Mai sunt opt meciuri, 24 de puncte. Se va juca până la ultima etapă, dar să sperăm că la final vom fi între primele șase echipe. Suntem la două puncte de locul 6, care intră în play-off, sperăm că o să intrăm din etapa asta și nu o să mai ieșim până la final.”

Biletele pentru această partidă pot fi achiziționate de aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *